Studenții UBB-FSEGA câștigă finala etapei naționale a prestigioasei competiții CFA Institute Research Challenge
Autor:
Ovidiu Ioan Moisescu
Publicat:
28 Febuarie 2022
Studenții UBB-FSEGA au câștigat finala etapei naționale a prestigioasei competiții CFA Institute Research Challenge, desfășurată în data de 26 februarie 2022.
La ediția din acest an, au participat aproximativ 40 de studenți provenind de la 9 facultăți din România și Republica Moldova.
Echipa UBB-FSEGA, formată din studenții Anastasia Morariu (specializarea Bănci și Piețe de Capital, anul 2), Anamaria Sîntoma (specializarea Bănci și Piețe de Capital, anul 2), Alexandru Stroilă (specializarea Finanțe și Bănci - în limba engleză, anul 3), Cristian Ciceu (specializarea Economie și Afaceri Internaționale - în limba engleză, anul 3) și Denisa Marc (specializarea Economie și Afaceri Internaționale - în limba engleză, anul 3), a fost coordonată de conf. univ. dr. Miruna Pochea (Departamentul de Finanțe al FSEGA), respectiv de mentorul Irina Răilean (Asociația CFA Romania).
După o muncă intensă de șase luni, studenții UBB-FSEGA au realizat un raport de cercetare financiară prin care au oferit o recomandare de investiție asupra companiei OMV Petrom. Raportul a fost prezentat cu succes în fața unui juriu format din profesioniști în domeniul investițiilor, membri ai Asociației CFA Romania, organizație membră a CFA Institute (SUA).
Echipa câștigătoare va participa la finala sub-regională a CFA Institute Research Challenge.
Studenții UBB-FSEGA, sub coordonarea conf. univ. dr. Miruna Pochea, au câștigat patru dintre fazele naționale anuale ale competiției derulate la nivelul României (2018, 2020, 2021 și 2022).
CFA Institute Research Challenge este o competiție la care participă cele mai prestigioase școli de business internaționale, tematica bazându-se pe curricula programului CFA care este considerat cel mai înalt standard profesional în analiza și cercetarea investițională. În fiecare an, în acest concurs sunt implicați peste 6200 de studenți care provin de la peste 1100 de universități din întreaga lume.
Felicitări pentru rezultatul extraordinar și mult succes în continuare!
inapoi la stiri
vezi evenimentele
home