Desfășurarea și programarea examenelor și colocviilor în semestrul 2 al anului universitar 2020-2021
Autor:
Ovidiu Ioan Moisescu
Publicat:
10 Mai 2021
Examenele și colocviile în semestrul 2 al anului universitar 2020-2021 se vor desfășura doar în regim online, prin intermediul platformelor Moodle (Moodle FSEGA/Moodle CFCIDFR) și/sau Zoom.
Examenele și colocviile se vor desfășura conform programării efectuate prin utilizarea sistemului informatic de programare a examenelor din
FSEGA SIS.
În perioada
13 - 17 mai 2021 are loc alegerea datelor de examen de către studenții FSEGA. Astfel, fiecare student
trebuie să se înscrie la una dintre cele două date de examen pentru fiecare disciplină urmată în semestrul curent (inclusiv cele restante, daca este cazul).
Studenților care nu se înscriu la examene în perioada menționată le vor fi alocate date de examene din oficiu.
Alegerea datelor de examen se face prin intermediul secțiunii
Alegere date examene din
FSEGA SIS (
https://econ.ubbcluj.ro/sis/).
Studenții nu trebuie să se înscrie la examen prin alegerea unei date în cazul (a) colocviilor la IF în presesiune, (b) colocviilor la IF aferente disciplinele restante pentru anii terminali aferente semestrelor pare sau (c) examenelor/colocviilor din sesiunea de lichidare aferentă anilor terminali. În aceste cazuri,
cadrele didactice stabilesc data și intervalul orar.
Detalii privind modul de desfășurare și programare a examenelor și colocviilor în semestrul 2 al anului universitar 2020-2021 se regăsesc în documentul atașat acestui anunț.
Decizie privind desfasurarea si programarea examenelor in semestrul 2 2020 2021
inapoi la stiri
vezi evenimentele
home